Sorina Dascalu, general manager Graphic Arts & Media Business Review: Incepand cu luna august ne redefinim conceptul si schimbam caracteristicile publicatiei (format, hartie coperta si interior, tiraj, periodicitate aparitie, partial target etc.). Noii editori (SC PERPESSICIUS SRL si GAMMedia) au decis sa ne delimitam mai clar de periodicele specializate de pe piata romaneasca. Dorim o revista de tinuta internationala, care va cuprinde un magazin cu stiri din domeniu si publicitate si un supliment de specialitate, care sa contina informatii sistematizate in ghiduri, dictionare, studii, note de curs si aplicatii, o introducere "stiintifica" in tehnologia industriei poligrafice, media si de productie publicitara. Ambele vor fi publicate si pe web, iar suplimentul tehnologic va avea si o varianta electronica.
In privinta sectorului tiparului, exista inca o nisa pe care intentionam sa o acoperim de la primele numere ale seriei noi: flexografia. Raman si vor fi dezvoltate, bineinteles, rubricile dedicate calibrarii de aparate si echipamente (completata cu instalare si service utilaje si IT), design, pre-press, tipar digital, ofset (plan si rotativ), serigrafic, tampografic etc., finisare, cele media (presa scrisa, radio, TV, Internet, edituri, arta fotografica etc.), de report evenimente (targuri, expozitii, conferinte, dezbateri mese rotunde, ateliere creatie si training etc.), management, marketing, comunicare, teoria imaginii, PR, advertising si, nu in ultimul rand, "culturale" - ce, de fapt, se regasesc in toate celelalte, dar vor si sintetiza explicit cateva informatii separat. O sectiune deosebita ocupa integrarea europeana pentru toate subdomeniile mentionate. Vrem sa oferim marilor furnizori, producatori, distribuitori si agenti o platforma-model (sau simplu exemplu) pentru initierea unei serii de reviste romanesti specializate internalizate acestora, adica sa ajutam la formarea unor echipe de profesionisti "media", in cadrul companiilor, intreprinderilor, firmelor, care sa infiinteze departamente de comunicare, schimb de informatii si presa, respectiv sa-si transforme micile initiative de promovare prin materiale tiparite (brosuri, pliante, cataloage, ghiduri etc.) in reviste care sa-i reprezinte in mod remarcabil. Pe scurt, propunem "breslei" variante autohtone - si autonome - la Heidelberg News, KBA Report, Expressis Verbis (MAN Roland), :Interface (AGFA), Panorama (Muller Martini) si altele. Vom prezenta pe larg proiectul in numarul de targ si in mape-portofoliu pentru reprezentantii domeniului care isi permit financiar sa-l implementeze in Romania. In afara de aceste noutati, pe care dorim ca organizatorii, expozantii si vizitatorii sa le primeasca avand un orizont de asteptari deja conturat - ca sa purtam atunci un dialog in cunostinta de cauza -, vom veni la Print Show cu numeroase surprize, speram ca frumoase si interesante.
Se afișează postările cu eticheta editoriale Graphic Arts Media. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta editoriale Graphic Arts Media. Afișați toate postările
luni, 30 iulie 2007
luni, 2 iulie 2007
La vie en rose
Asociatã adesea ideilor-atitudinilor de superficialitate si indolentã - sau slãbiciune a integritãtii morale -, culoarea roz a avut - are încã - de „luptat“ mult cu mentalitatea publicului si receptarea de cãtre acesta a unei imagini în care apare, de fapt, cu toatã forta caracteristicilor ei pozitive. Psihologic, rozul inspirã delicatete, gingãsie, tandrete chiar (în nuantele mai calde), rezonantã finã cu sufletul semenilor. Tonicã si sensibilã, totodatã nu invadeazã intimitatea cuiva, este „dulce“, „suavã“, „linistitã“, „drãgãstoasã“. În pofida interpretãrilor „rationaliste“, care alãturã rozul si „blondul“ prostiei, unii specialisti (în cromoterapie) afirmã cã acest „instrument“, folosit cu blândete si calm, cu perseverentã, are un impact foarte puternic asupra dezvoltãrii inteligentei si creativitãtii, si a armonizãrii spirituale. Întorcându-ne la registrul etic ce influenteazã si raportãrile în ordine esteticã, am putea considera culoarea roz purã, „inocentã“ („nevinovatã“, nu „naivã“), „copilãroasã“, cel mult „strengarã“, un „semn“ al iertãrii si al prieteniei dezinteresate, al „îmbunãrii“ relatiilor tensionate.
Ea contrasteazã printr-o fortã subtilã („sfioasã“, dar hotãrâtã) cu violenta ascunsã a manipulãrii sau cu autoritatea nelegitimã si neacceptatã. Era incitantã o analizã a „mitului“ Pink Floyd, dar gurile rele spun cã e cam depãsit...
Rozul poate fi o culoare a celui care iubeste lumea si libertatea. Este fascinantã pentru cã nu suportã constrângerile, dar nu se revoltã fãtis, ci determinã în tãcere o diminuare lentã, apoi o disparitie totalã a acestora. În industria filmului, muzicii, modei, fotografiei s.a., rozul este pentru unii creatori un simbol al senzualitãtii - poate si al sexualitãtii feminine, dar în aceastã acceptiune nu a reusit sã se impunã asemenea rosului, negrului sau violetului.
Numãrul 13 din Graphic Arts & Media scrie din nou despre roz: în cinematografie, Edith Piaf; în promovarea imaginii, brandul Barbie; în arta fotograficã, despre copiii „de vânzare“ ai Juliannei Rose. Si tehnologia prezentata sau colorata în roz aduce beneficii substantiale producãtorilor acesteia.
Ca si în GAM 12, mai multe rubrici sunt dedicate integrãrii europene, noilor standarde din poligrafie, media si publicitate, sanselor ca visele „roz“ sã devinã realitate. Un exceptional text al lui Perpessicius despre arta modernã, fericirea „sigilatã la colþuri“ si „slugãrnicie“ (supunere la rigorile normelor artificial instituite) completeazã un sumar generos si interesant. Multumesc echipei redactionale si partenerilor nostri.
Îmi face plãcere sã salut, si cu aceastã ocazie, organizarea târgurilor Advertising Show si Print Show la Bucuresti - unde vã asteptãm la standul nostru -, precum si a Zilei Utilajelor Tipografice Unitech, cãrora le doresc un succes cât se poate de... roz!
vineri, 29 iunie 2007
de ce din nou sau poate, din fericire, Perpessicius
Nu vom discuta din nou despre fundamente, principii, promovarea culturii (şi mediatice, şi poligrafice), despre identitatea noastră naţională şi tradiţia românească în noua conjunctură istorică a integrării europene, vom discuta - cu măsura bunului simţ, credem noi, despre... bunul simţ.
Când, în toamna lui 2006, am fost din nou „asigurată“, de majoritatea partenerilor noştri de atunci, de colaboratori şi specialişti, că vom avea tot sprijinul lor pentru a putea, în anul în care „ieşim în lume“, edita o publicaţie de nivel internaţional a „breslei“ (editori, tipografi, jurnalişti din celelalte tipuri de media şi oameni din relaţii publice-publicitate), un forum profesional autentic, cum ne dorim de peste 35 de ani (în 1973 a fost desfiinţat institutul de inginerie poligrafică şi de atunci ne tot „străduim“ să refacem modesta „uniune“a comunităţii de afaceri de profil), când, deci, am avut din nou discuţii deschise cu mulţi dintre „actorii“ cei mai mari ai industriei tiparului şi media, am concluzionat că e o dovadă de bun simţ să recunoşti că nu poţi să şi faci ceea ce ai afirmat cu hotărâre că vei face şi, în repetate rânduri, nu ai reuşit. De ce ai spus, totuşi, cu fermitate, că vei putea face? Nu din lipsa bunului simţ, probabil. Este o mică dramă aici. Din cauza unui „decalaj“ între maturitatea gândirii şi raţiunii şi cea afectiv-atitudinală. Atunci când fie înţelegerea şi cunoaşterea de tip raţional o „iau înaintea“ sentimentelor, a trăirilor afective, fie când viaţa noastră „sufletească“ este „mai dezvoltată“ decât ceea ce gândim conştient şi pătrundem prin intelect-raţiune. În mod normal, aceste neechilibre sau dezechilibre nu ar trebui să se poată manifesta decât la o personalitate sau un grup mic, unde influenţele reciproce între indivizi sunt foarte strânse. Din păcate, uneori apar şi în comunităţi întregi, formate dintr-un număr mare de persoane şi chiar peste timp. Bunul simţ, atunci, este prima „armă“ împotriva adâncirii „decalajului“. Bunul simţ este ceea ce ne uneşte, întotdeauna, indeferent de profesie, de experienţa de viaţă, de opţiunile noastre sociale, politice, culturale, manageriale.
Era (este) o chestiune de bun simţ să continuăm editarea revistei Graphic Arts & Media Business Review, deşi condiţiile în care aceasta este redactată, tipărită şi difuzată nu sunt tocmai cele mai favorabile apariţiei unui periodic specializat de ţinuta dorită. Era (este) o chestiune de bun simţ să vrem, să spunem şi să facem acest lucru, în pofida abandonării ideii de către mulţi dintre cei care au promis că ne vor susţine, din cauza falsei „concluzii“ că este (dar nu este!) „neprofitabilă“.
Perpessicius era o personalitate de rar bun simţ. Dumitru D. Panaitescu (fiul lui Perpessicius) era o personalitate de rar bun simţ. Prietenii unora dintre „cele mai de bun simţ“ personalităţi culturale ale României sunt, cel puţin, nişte oameni cu rar bun simţ. Sperăm că ne putem număra printre ei. Sperăm, cu egală îndreptăţire, că vă număraţi şi dv printre ei (printre prieteni, căci bunul simţ este o grijă a fiecăruia în parte)...
Efortul oricăruia dintre noi de a-şi regăsi şi recultiva propriul bun simţ nu este unul necesar. Se poate „foarte bine“ trăi şi munci şi dacă una gândeşti, alta spui, alta faci şi cu totul altceva simţi... Dar este un efort dezirabil. Bunul simţ este un fel de „frate mai mic“ al adevărului atât ca rost cât şi ca sens, atât despre tine însuţi cât şi despre semenii tăi şi lumea din care faci parte. Uneori este neplăcut. Incomod. Iritant. Pentru unii, poate dureros. Dar cu siguranţă nu este epuizant ci, dimpotrivă, generează o miraculoasă energie.
Când, în toamna lui 2006, am fost din nou „asigurată“, de majoritatea partenerilor noştri de atunci, de colaboratori şi specialişti, că vom avea tot sprijinul lor pentru a putea, în anul în care „ieşim în lume“, edita o publicaţie de nivel internaţional a „breslei“ (editori, tipografi, jurnalişti din celelalte tipuri de media şi oameni din relaţii publice-publicitate), un forum profesional autentic, cum ne dorim de peste 35 de ani (în 1973 a fost desfiinţat institutul de inginerie poligrafică şi de atunci ne tot „străduim“ să refacem modesta „uniune“a comunităţii de afaceri de profil), când, deci, am avut din nou discuţii deschise cu mulţi dintre „actorii“ cei mai mari ai industriei tiparului şi media, am concluzionat că e o dovadă de bun simţ să recunoşti că nu poţi să şi faci ceea ce ai afirmat cu hotărâre că vei face şi, în repetate rânduri, nu ai reuşit. De ce ai spus, totuşi, cu fermitate, că vei putea face? Nu din lipsa bunului simţ, probabil. Este o mică dramă aici. Din cauza unui „decalaj“ între maturitatea gândirii şi raţiunii şi cea afectiv-atitudinală. Atunci când fie înţelegerea şi cunoaşterea de tip raţional o „iau înaintea“ sentimentelor, a trăirilor afective, fie când viaţa noastră „sufletească“ este „mai dezvoltată“ decât ceea ce gândim conştient şi pătrundem prin intelect-raţiune. În mod normal, aceste neechilibre sau dezechilibre nu ar trebui să se poată manifesta decât la o personalitate sau un grup mic, unde influenţele reciproce între indivizi sunt foarte strânse. Din păcate, uneori apar şi în comunităţi întregi, formate dintr-un număr mare de persoane şi chiar peste timp. Bunul simţ, atunci, este prima „armă“ împotriva adâncirii „decalajului“. Bunul simţ este ceea ce ne uneşte, întotdeauna, indeferent de profesie, de experienţa de viaţă, de opţiunile noastre sociale, politice, culturale, manageriale.
Era (este) o chestiune de bun simţ să continuăm editarea revistei Graphic Arts & Media Business Review, deşi condiţiile în care aceasta este redactată, tipărită şi difuzată nu sunt tocmai cele mai favorabile apariţiei unui periodic specializat de ţinuta dorită. Era (este) o chestiune de bun simţ să vrem, să spunem şi să facem acest lucru, în pofida abandonării ideii de către mulţi dintre cei care au promis că ne vor susţine, din cauza falsei „concluzii“ că este (dar nu este!) „neprofitabilă“.
Perpessicius era o personalitate de rar bun simţ. Dumitru D. Panaitescu (fiul lui Perpessicius) era o personalitate de rar bun simţ. Prietenii unora dintre „cele mai de bun simţ“ personalităţi culturale ale României sunt, cel puţin, nişte oameni cu rar bun simţ. Sperăm că ne putem număra printre ei. Sperăm, cu egală îndreptăţire, că vă număraţi şi dv printre ei (printre prieteni, căci bunul simţ este o grijă a fiecăruia în parte)...
Efortul oricăruia dintre noi de a-şi regăsi şi recultiva propriul bun simţ nu este unul necesar. Se poate „foarte bine“ trăi şi munci şi dacă una gândeşti, alta spui, alta faci şi cu totul altceva simţi... Dar este un efort dezirabil. Bunul simţ este un fel de „frate mai mic“ al adevărului atât ca rost cât şi ca sens, atât despre tine însuţi cât şi despre semenii tăi şi lumea din care faci parte. Uneori este neplăcut. Incomod. Iritant. Pentru unii, poate dureros. Dar cu siguranţă nu este epuizant ci, dimpotrivă, generează o miraculoasă energie.
cateva cuvinte despre lipsa dialogului
Discutam, cu mai multa vreme in urma, cu un prieten din diaspora, despre caracteristicile unei persoane civilizate, contemporane noua (cum o recunosti, daca este sau nu educata in spiritul unor minime exigente). intr-un mod cu totul intamplator, lucra si el in domeniul comunicarii. Si spunea, pe buna dreptate, ca una dintre aceste trasaturi este sa raspunda, „pe limba“ celui care intreaba, unui apel la dialog, fie acesta direct, fata catre fata, telefonic, prin corespondenta „clasica“ sau electronica, printr-o scrisoare deschisa, in presa, ori alt mijloc de transmitere a mesajului. Este civilizat sa-i arati ca esti acolo pentru el, un minut, cinci minute, o ora, o saptamana, unui om care iti cere, uneori cu insistenta, dar pastrand la randul lui limitele bunului simt si ale politetii, sa-l ajuti sa caute si sa gaseasca un raspuns. Este posibil ca dincolo de acest raspuns sa se afle o solutie la o problema de care intr-o zi sa te lovesti si tu, iar atunci cand acest lucru se va intampla, vei sti deja care este cea mai buna cale spre iesirea din impas. Cati dintre noi suntem, in acest sens, persoane civilizate? Si cati dintre noi isi doresc, de fapt, sa se respecte, respectandu- i si pe cei din jur, tinand seama de aceste principii, mai ales daca nu exista niste norme stricte care sa le reglementeze comportamentul in societate? De ce sa ne straduim sa evitam blocajele de comunicare cand este mai simplu sa pozam in „nonconformisti“ sau in „persoane ocupate“ (ambele ipostaze sunt in mare voga)? Si, atunci, „tacem“, cu indiferenta - fata de ceilalti, dar, de fapt, fata de noi insine. Uneori mimam superioritatea, poate condescendenta, ca, adica, nu stiu altii cit de inalt elitar si ziditor este acest refuz de a folosi „instrumentele“ comune de limbaj... Nu o spun oare (si de ce n-or fi transmitand-o fara vorbe?) si majoritatea maestrilor diferitelor curente mistice?
Sa „taci“ numai pentru a te ruga sau a-ti asculta cu atentie inima. Daca nu mai bate cu putere, inseamna ca nu este nimic semnificativ in „tacerea“ ta, ca esti prada unei iluzii (nu indraznesc sa zic sau unei prostii, dar iata ca am zis-o), iar adevarul e departe de tine. Adevarul ca, daca ai ales sa traiesti printre semenii tai, ai si tu nevoie de ei chiar daca nu exact in acelasi timp si in aceeasi situatie in care ei au nevoie de tine... Si ar fi minunat daca ai avea de-a face cu persoane care nu neaparat te iubesc, ci sunt cel putin civilizate.
sa (re)descoperi cine esti cu adevarat
Perioada vacantei (concediului) este, printre altele, daca ne referim la profesia noastra si, mai cu seama, daca aceasta este jurnalismul sau poligrafia, ori publicitatea (domenii în care specialistii nu au aproape deloc timp liber), cea mai potrivita pentru a medita la relatiile dintre oameni, la modul în care tu, persoana de obicei hiperocupata, te raportezi la cei din jur si la cum se raporteaza semenii tai la tine sau unii la ceilalti. Este important, în aceste putine momente de ragaz si de repaus, sa (re)descoperi cine este cu adevarat dincolo de imaginea pe care o arati lumii - si cine se afla realmente dincolo de imaginea afisata de parteneri, de colegii tai, de colaboratori, clienti sau, uneori, pur si simplu, omul „de pe strada“, care poate ca reprezinta publicul tau - sau de care va depinde, la un moment dat, încrederea pe care o au oamenii în tine. Trebuie sa te întrebi daca nu cumva tu, sau ei, ai uitat, ori au uitat ca minunatul si atât de rarul – deci pretiosul - lucru bine facut este oferit „pietei“ de catre persoane care se respecta pe sine si vor sa-si pastreze demnitatea - deci asteapta sa fie respectate - si nu de umbre, simulacre, impresii, imagini, oricât de reusite, oricât de frumoase ar fi. Este o chestiune de etica, daca vrem, una de management al resurselor umane, de rationalitate civica, sociologica, economica, politica...,dar pâna la urma este vorba de liantul cel mai important care ne determina viata si calea pe care o urmam. Este rostul nostru de a fi - persoane unice si irepetabile, aflate în relatie. Sa fie aici si un adânc înteles religios? Desigur, dar sa nu discutam pe o tema atât de grava în vacanta, nu?!
Spunea un prieten drag, inginer „vechi“ si profesor cândva, dl Matei Vladeanu, ca una dintre cele mai serioase probleme ale industriei tiparului si media din România este defectuoasa gestionare a resurselor (si materiale, dar în primul rând a celor umane). Iar un alt specialist cu foarte multa experienta, dl Neculai Stentel, sublinia caracterul antiasociativ al românilor. Sunt afirmatii de acuta actualitate. Înainte de a va prezenta reportajul cel mai recent realizat la Compania Nationala a Imprimeriilor Coresi (începând cu numarul 11), consideram ca este util sa recitim împreuna aceste interviuri consemnate cândva în Revista Tipografilor (mai 2003, în preajma evenimentului de la Durau, care a prilejuit „actul de nastere“ al proiectului GAM); dintre acestea, începem cu articolul în care pe atunci directorul comercial Matei Vladeanu, acum directorul tehnic al CNI Coresi, explica: „Problema e ca s-a ajuns sa se lucreze cu oameni care se dau drept ce nu sunt, este deci necesara o «repunere la locul lui a fiecaruia, dupa valoarea lui». Primul obiectiv al unei asociatii ar trebui sa fie de cunoastere: a capacitatii profesionale a resurselor umane din domeniu, a potentialului de productie si difuzare, a specificului dotarii fiecarei tipografii... Este nevoie si de transparenta informationala, dar si de o integrare unitara a datelor de care dispunem...“
În celelalte pagini ale GAM 10, câte ceva despre publicitate si reclame - si numeroase alte gânduri de vara... Caci, în vacanta (concediu), toata lumea citeste publicatiile editate de Golia...
Spunea un prieten drag, inginer „vechi“ si profesor cândva, dl Matei Vladeanu, ca una dintre cele mai serioase probleme ale industriei tiparului si media din România este defectuoasa gestionare a resurselor (si materiale, dar în primul rând a celor umane). Iar un alt specialist cu foarte multa experienta, dl Neculai Stentel, sublinia caracterul antiasociativ al românilor. Sunt afirmatii de acuta actualitate. Înainte de a va prezenta reportajul cel mai recent realizat la Compania Nationala a Imprimeriilor Coresi (începând cu numarul 11), consideram ca este util sa recitim împreuna aceste interviuri consemnate cândva în Revista Tipografilor (mai 2003, în preajma evenimentului de la Durau, care a prilejuit „actul de nastere“ al proiectului GAM); dintre acestea, începem cu articolul în care pe atunci directorul comercial Matei Vladeanu, acum directorul tehnic al CNI Coresi, explica: „Problema e ca s-a ajuns sa se lucreze cu oameni care se dau drept ce nu sunt, este deci necesara o «repunere la locul lui a fiecaruia, dupa valoarea lui». Primul obiectiv al unei asociatii ar trebui sa fie de cunoastere: a capacitatii profesionale a resurselor umane din domeniu, a potentialului de productie si difuzare, a specificului dotarii fiecarei tipografii... Este nevoie si de transparenta informationala, dar si de o integrare unitara a datelor de care dispunem...“
În celelalte pagini ale GAM 10, câte ceva despre publicitate si reclame - si numeroase alte gânduri de vara... Caci, în vacanta (concediu), toata lumea citeste publicatiile editate de Golia...
"neproductivitatea" culturii
Dublarea numarului de pagini si restructurarea informatiei pe module de specialitate ("dosare cu microstudii”, dictionare) si rubrici tip "magazin” sau "stiri”, respectiv "corespondenta de presa”, ne-au facilitat acordarea de mai mult spatiu editorial si altor medii de comunicare si promovare a imaginii decat celor mai "profitabile”. Stim cu totii ca subdomeniile care investesc (suficient, strategic si pe termen lung) in reclamele tiparite sunt cele "productive” si "comerciale”, ce isi "scot banii” cheltuiti in acest mod din vanzari; de asemenea, sectoarele care isi permit sa sustina financiar formarea profesionala (fie si a "capitalului uman”) sau cultura sunt tot cele de natura "productiva” sau "comerciala”. Avem in fata, asadar, niste tipuri - speciale ori nu - de "afaceri”, de care, vrem, nu vrem, depind existenta si evolutia activitatilor - cu riscul de a ma repeta si de a nota inca o data un truism -, asa-numite "neprofitabile”. Artele, religia, filosofia, cultura in ansamblu, educatia, comunicarea mediatica si publicitatea dedicata acestora au nevoie de un sprijin financiar, paradoxal, cu atat mai insemnat cu cat sunt mai "nobile”, mai "rafinate”, mai "elevate”, prin urmare mai "gratuite”. Scria cineva, insa, ca americanii - spre deosebire de romani, de pilda - ar plati oricat ca tanara lor cultura de consum sa fie considerata, cel putin prin statistici asupra receptarii, asemanatoare celei inradacinate in traditii de pe continentul european. De fapt, de ce americanii - sau oricine altcineva - in conditiile in care nivelul de trai si civilizatia lor reusesc sa ofere solutii problemelor social-politice, juridice, economice, de securitate etc. (presupunand ca acest adevar nu este discutabil), si-ar dori sa cultive si alte valori - sau sa aiba cel putin imaginea ca ar fi preocupati si de acestea? De ce un "om de afaceri” din State, de exemplu, se lasa convins mai usor decat un roman (la fel de bogat) sa "sponsorizeze” artele plastice, arhitectura religioasa, filmul cult sau documentar, publicatiile misionare, radioul de perspectiva crestina, invatamantul media etc.? Sa fie el un "vizionar” al "plusvalorii” (financiare) ascunse in asemenea demersuri si obtinute, indirect, mai tarziu? Sau sa aiba, dincolo de aparente, un crez care aici, desi afirmam cu tarie si mandrie contrariul, s-a pierdut? Este numai una si nu cea mai importanta tema a numarului 8 GAM. Va propunem, in orice caz, cateva subiecte de reflectie si puncte de reper, mai numeroase si mai atent selectate, de o calitate mai relevanta privind principiile pe care le respectam. Multumim, pentru acest lucru, tuturor partenerilor nostri.
ce nu este GAM
Dupa ce mi s-a cerut, data fiind reala sau presupusa legatura cu teologia, sa explic ce este Graphic Arts & Media, de unde si de ce, adica, articole de profil cultural-religios intr-o revista „tehnologica“, acum, datorita aparitiei in sloganul nostru al minunatului „intru“ al lui Constantin Noica, sunt aproape „somata“ sa spun ce nu este Graphic Arts & Media si, daca se poate, sa dau un foarte important „verdict“: GAM nu e o publicatie de filosofie! Prima mea specializare si cea mai temeinica fiind filosofia, avand si printre ceilalti coordonatori de proiect licentiati in filosofie - lucru pe care l-am mai declarat public, caci nu este un fel de „secret jenant“ al cuiva care se ocupa ulterior de altceva decat „a fost format initial“ sa faca -, cred ca stiu si pot sa-mi asum raspunderea pentru, in cel mai „rau“ caz, jocul de cuvinteconcepte „cheie“ din textul unui slogan. Dar este departe de a fi un mijloc euristic de transmitere a mesajului. De asemenea, daca GAM nu are, de la primele numere, coerenta si consistenta urmarite, daca principiile si structura unei asemenea publicatii nu sunt suficient de clare pentru cei care simt nevoia sa aplice etichete, sa categoriseasca, sa imparta lumea in bucati cat mai mici si sa fie singurii care au autoritatea sa le permita acestora sa comunice sau nu, daca unora li se pare o data in plus suspecta o revista (o data pentru simplul fapt ca e canal media) pentru ca nu o pot intelege indeajuns si, in consecinta, nu-i pot prevedea si controla evolutia, acestea toate nu sunt pentru ca eu - si echipa noastra - nu ne marturisim deschis intentiile si nu ne definim „obiectiv“ demersul mediatic. Dar, desigur, pot sa-i „linistesc“ totusi pe unii dintre corespondentii nostri: GAM nu este o revista de filosofie. Cu toate ca, in unele numere (pentru ca ne-am propus sa-i organizam continutul de aici incolo tematic), teoria informatiei si comunicarii, a cunoasterii si culturii, studiile asupra mediilor, a modului in care se vehiculeaza in societate cuvintele, imaginile, simbolurile etc., vor capata, pe langa cele teologice, accente filosofice mai ferme. Nu vrem, cum ne „reprosa“ un foarte drag colaborator al nostru, sa-i „culturalizam“ - pentru echilibru - pe reprezentantii stiintei si tehnicii sau pe cei ai mass-media comerciale, nici sa-i „convertim insanatosindu-i“ mai usor - prin argumentatie - pe ultimii frumosi nebuni de la noi sau de aiurea si, de altfel, nu judecam pe nimeni. Ci doar povestim despre noi, despre experienta noastra, preocuparile noastre, grijile sincere pe care ni le facem in legatura cu viata in aceasta cultura mica - dar, speram, puternica -, in aceasta civilizatie, ale carei reusite si le revendica mereu cei din afara ei si ale carei neimpliniri ne sunt intotdeauna dureros de proprii.
In aceasta ordine de idei, la sugestia unui coleg (absolvent de filosofie si doctorand in filosofie...), va intrebam pe dvs.: ce inseamna „comunicare intru comuniune“? Cum „decodificati“ dvs. aceasta sintagma? De ce, pe foarte multi, nu v-a mirat „conceptul“ GAM ci v-a placut, l-ati acceptat si ne-ati felicitat pentru „curajul“ incercarii noastre? De ce este vorba de curaj in acest caz? Deocamdata, pana la inceputul lunii ianuarie, nu putem lansa si un forum. Asteptam insa mesajele dvs. la redactie si promitem sa raspundem cu promptitudine. Intrucat nu vom reusi nici sa aparem cu numarul 8 pana la sarbatorile de iarna (va fi la dvs. la jumatatea lunii ianuarie) - pentru a vi-l trimite cu urarile noastre, va dorim Craciun fericit, multa bucurie alaturi de apropiatii dvs., sanatate si La multi ani!
In aceasta ordine de idei, la sugestia unui coleg (absolvent de filosofie si doctorand in filosofie...), va intrebam pe dvs.: ce inseamna „comunicare intru comuniune“? Cum „decodificati“ dvs. aceasta sintagma? De ce, pe foarte multi, nu v-a mirat „conceptul“ GAM ci v-a placut, l-ati acceptat si ne-ati felicitat pentru „curajul“ incercarii noastre? De ce este vorba de curaj in acest caz? Deocamdata, pana la inceputul lunii ianuarie, nu putem lansa si un forum. Asteptam insa mesajele dvs. la redactie si promitem sa raspundem cu promptitudine. Intrucat nu vom reusi nici sa aparem cu numarul 8 pana la sarbatorile de iarna (va fi la dvs. la jumatatea lunii ianuarie) - pentru a vi-l trimite cu urarile noastre, va dorim Craciun fericit, multa bucurie alaturi de apropiatii dvs., sanatate si La multi ani!
de ce scriu atit de putine editoriale
Am fost intrebata adesea de ce, in ultimul timp, scriu atat de rar - si, mai ales, de ce nu mai „atac“ taramul atat de dorit de foarte multi jurnalisti, al editorialelor...
Specialistii din domeniu au inceput, de asemenea, sa nu ma mai intalneasca in cautarea unor personalitati de larga notorietate, care sa-mi acorde interviuri, sau pe „terenul minat“ al subiectelor „tari“ de reportaj. Sunt suspectata - nejustificat - de reintoarcerea in „turnul de fildes“ al filosofiei/teologiei, lucru pe care, de altfel, nu-l consider nici eu de neconceput, cu singura rezerva asupra aspectului „izolarii“ mele. Cred si azi ca atat filosofia, cat si teologia, traiesc cu adevarat numai in „agora“, in „for“, in mijlocul oamenilor. Consider si astazi ca filosofarea este un tip de comunicare intru comuniune, iar filosofia, ca si teologia, in unele demersuri - nu toate, medii culturale ale caror existenta si evolutie nu sunt incompatibile cu ale celorlalte medii. Pot raspunde si azi, cu aceeasi fermitate, unui fost director de institut cultural national, ca stiinta si tehnologia inseamna tot cultura, ca massmedia autentice reprezinta cultura, ca relatiile publice si marketingul presupun o „grea“ (fie si numai prin complexitate) cultura, prin urmare, un „filosof al culturii“ (fac referire la un subdomeniu al filosofiei, denumit asa prin uzanta - „filosofia culturii“ -, altminteri, intr-un sens mai profund, un filosof ori este „al culturii“ ori nu este deloc) poate sa se ocupe, linistit, de soarta unei asemenea culturi, fara teama de a se „discredita“ si fara impresia ca isi pierde vremea cu pseudoprobleme. De ce, totusi, scriu atat de „putin“? Pentru ca uneori, dupa foarte multa incapatanare, dupa eforturi imense, dupa o „lupta cu tine insuti“ inversunata, dupa o cultivare atat de „hotarata“ incat risca absurdul, reusesti sa dobandesti o experienta - aproape insuportabila pentru unii - a esentialului intr-o profesiune de credinta - si abia atunci incepi sa asculti, sa taci si sa ai rabdare. Scriu atat cat scriu, ce si cum scriu, pentru ca abia acum ii ascult pe ceilalti. Pregatim un numar special despre profesia si statutul jurnalistului. În echipa noastra sunt cativa (alti) licentiati in filosofie, dupa cum, nu este un secret ca sunt mai multi teologi. Unii sunt insa la departamentul de service calculatoare si retele, altii la dtp si pre-press, la tiparul ofset sau la cel flexografic, la marketing si publicitate... Si trebuie sa avem o discutie „deschisa“ (catre si dinspre public) despre urmarea sau „tradarea“ vocatiei in cazul nostru. Sunt dispusa - si poate ca ma „pricep“ mai mult decat alti jurnalisti, totusi, sa vorbesc si sa scriu in numele „filosofilor“ care „fac“ poligrafie si presa specializata (in altceva decat domeniul formarii lor fundamentale), dar ne aflam intr-o perioada in care mai importanta este, cu siguranta, repet, ascultarea reciproca...
Specialistii din domeniu au inceput, de asemenea, sa nu ma mai intalneasca in cautarea unor personalitati de larga notorietate, care sa-mi acorde interviuri, sau pe „terenul minat“ al subiectelor „tari“ de reportaj. Sunt suspectata - nejustificat - de reintoarcerea in „turnul de fildes“ al filosofiei/teologiei, lucru pe care, de altfel, nu-l consider nici eu de neconceput, cu singura rezerva asupra aspectului „izolarii“ mele. Cred si azi ca atat filosofia, cat si teologia, traiesc cu adevarat numai in „agora“, in „for“, in mijlocul oamenilor. Consider si astazi ca filosofarea este un tip de comunicare intru comuniune, iar filosofia, ca si teologia, in unele demersuri - nu toate, medii culturale ale caror existenta si evolutie nu sunt incompatibile cu ale celorlalte medii. Pot raspunde si azi, cu aceeasi fermitate, unui fost director de institut cultural national, ca stiinta si tehnologia inseamna tot cultura, ca massmedia autentice reprezinta cultura, ca relatiile publice si marketingul presupun o „grea“ (fie si numai prin complexitate) cultura, prin urmare, un „filosof al culturii“ (fac referire la un subdomeniu al filosofiei, denumit asa prin uzanta - „filosofia culturii“ -, altminteri, intr-un sens mai profund, un filosof ori este „al culturii“ ori nu este deloc) poate sa se ocupe, linistit, de soarta unei asemenea culturi, fara teama de a se „discredita“ si fara impresia ca isi pierde vremea cu pseudoprobleme. De ce, totusi, scriu atat de „putin“? Pentru ca uneori, dupa foarte multa incapatanare, dupa eforturi imense, dupa o „lupta cu tine insuti“ inversunata, dupa o cultivare atat de „hotarata“ incat risca absurdul, reusesti sa dobandesti o experienta - aproape insuportabila pentru unii - a esentialului intr-o profesiune de credinta - si abia atunci incepi sa asculti, sa taci si sa ai rabdare. Scriu atat cat scriu, ce si cum scriu, pentru ca abia acum ii ascult pe ceilalti. Pregatim un numar special despre profesia si statutul jurnalistului. În echipa noastra sunt cativa (alti) licentiati in filosofie, dupa cum, nu este un secret ca sunt mai multi teologi. Unii sunt insa la departamentul de service calculatoare si retele, altii la dtp si pre-press, la tiparul ofset sau la cel flexografic, la marketing si publicitate... Si trebuie sa avem o discutie „deschisa“ (catre si dinspre public) despre urmarea sau „tradarea“ vocatiei in cazul nostru. Sunt dispusa - si poate ca ma „pricep“ mai mult decat alti jurnalisti, totusi, sa vorbesc si sa scriu in numele „filosofilor“ care „fac“ poligrafie si presa specializata (in altceva decat domeniul formarii lor fundamentale), dar ne aflam intr-o perioada in care mai importanta este, cu siguranta, repet, ascultarea reciproca...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)