de ce din nou sau poate, din fericire, Perpessicius

Nu vom discuta din nou despre fundamente, principii, promovarea culturii (şi mediatice, şi poligrafice), despre identitatea noastră naţională şi tradiţia românească în noua conjunctură istorică a integrării europene, vom discuta - cu măsura bunului simţ, credem noi, despre... bunul simţ.
Când, în toamna lui 2006, am fost din nou „asigurată“, de majoritatea partenerilor noştri de atunci, de colaboratori şi specialişti, că vom avea tot sprijinul lor pentru a putea, în anul în care „ieşim în lume“, edita o publicaţie de nivel internaţional a „breslei“ (editori, tipografi, jurnalişti din celelalte tipuri de media şi oameni din relaţii publice-publicitate), un forum profesional autentic, cum ne dorim de peste 35 de ani (în 1973 a fost desfiinţat institutul de inginerie poligrafică şi de atunci ne tot „străduim“ să refacem modesta „uniune“a comunităţii de afaceri de profil), când, deci, am avut din nou discuţii deschise cu mulţi dintre „actorii“ cei mai mari ai industriei tiparului şi media, am concluzionat că e o dovadă de bun simţ să recunoşti că nu poţi să şi faci ceea ce ai afirmat cu hotărâre că vei face şi, în repetate rânduri, nu ai reuşit. De ce ai spus, totuşi, cu fermitate, că vei putea face? Nu din lipsa bunului simţ, probabil. Este o mică dramă aici. Din cauza unui „decalaj“ între maturitatea gândirii şi raţiunii şi cea afectiv-atitudinală. Atunci când fie înţelegerea şi cunoaşterea de tip raţional o „iau înaintea“ sentimentelor, a trăirilor afective, fie când viaţa noastră „sufletească“ este „mai dezvoltată“ decât ceea ce gândim conştient şi pătrundem prin intelect-raţiune. În mod normal, aceste neechilibre sau dezechilibre nu ar trebui să se poată manifesta decât la o personalitate sau un grup mic, unde influenţele reciproce între indivizi sunt foarte strânse. Din păcate, uneori apar şi în comunităţi întregi, formate dintr-un număr mare de persoane şi chiar peste timp. Bunul simţ, atunci, este prima „armă“ împotriva adâncirii „decalajului“. Bunul simţ este ceea ce ne uneşte, întotdeauna, indeferent de profesie, de experienţa de viaţă, de opţiunile noastre sociale, politice, culturale, manageriale.
Era (este) o chestiune de bun simţ să continuăm editarea revistei Graphic Arts & Media Business Review, deşi condiţiile în care aceasta este redactată, tipărită şi difuzată nu sunt tocmai cele mai favorabile apariţiei unui periodic specializat de ţinuta dorită. Era (este) o chestiune de bun simţ să vrem, să spunem şi să facem acest lucru, în pofida abandonării ideii de către mulţi dintre cei care au promis că ne vor susţine, din cauza falsei „concluzii“ că este (dar nu este!) „neprofitabilă“.
Perpessicius era o personalitate de rar bun simţ. Dumitru D. Panaitescu (fiul lui Perpessicius) era o personalitate de rar bun simţ. Prietenii unora dintre „cele mai de bun simţ“ personalităţi culturale ale României sunt, cel puţin, nişte oameni cu rar bun simţ. Sperăm că ne putem număra printre ei. Sperăm, cu egală îndreptăţire, că vă număraţi şi dv printre ei (printre prieteni, căci bunul simţ este o grijă a fiecăruia în parte)...
Efortul oricăruia dintre noi de a-şi regăsi şi recultiva propriul bun simţ nu este unul necesar. Se poate „foarte bine“ trăi şi munci şi dacă una gândeşti, alta spui, alta faci şi cu totul altceva simţi... Dar este un efort dezirabil. Bunul simţ este un fel de „frate mai mic“ al adevărului atât ca rost cât şi ca sens, atât despre tine însuţi cât şi despre semenii tăi şi lumea din care faci parte. Uneori este neplăcut. Incomod. Iritant. Pentru unii, poate dureros. Dar cu siguranţă nu este epuizant ci, dimpotrivă, generează o miraculoasă energie.