duminică, 13 ianuarie 2008

Cerere acreditare presa

În normele metodologice de aplicare a Legii 544 (HG 123), avem formulare pentru cerere de informaţii publice, copiere de documente de interes public, reclamaţii administrative la contestarea refuzului de informare etc. Legea nu prevede un model de solicitare de acreditare media. 
Acreditarea poate fi acordată atât pentru un angajat al unei instituţii media (editor, editorialist, redactor, reporter, cameraman, fotoreporter, fotograf etc.), cât şi pentru orice reprezentant al unei organizaţii-asociaţii-instituţii profesionale (uniune a ziariştilor, agenţie de presă, agenţie de promovarea imaginii, asociaţie a jurnaliştilor, asociaţie a editorilor etc.) sau al unui canal media (director, director imagine, consilier cultural-comunicare-PR, purtător de cuvânt, expert, colaborator, voluntar, avocat, membru al consiliului administrativ desemnat etc., precum şi orice alt împuternicit prin adunarea generală, procură notarială etc.).
Un model de cerere de acreditare ar putea fi în linii mari următorul:
Cerere acreditare de presă
Canalul media reprezentat ____________________________________
Datele de identificare şi contact ale canalului media_______________________________________
Acord reprezentant legal __________________________________________________________(numele şi funcţia, semnătura şi ştampila)
_________________________________________
Aviz Comp./Dep./Serv./Birou Comunicare şi Relaţii publice___________________________________

Doamnă/ domnule____________________________________(a se nota şi funcţia),
                Subsemnatul _______________________________, identificat cu CI seria_______nr.__________, elib. de________________la data____________________, domiciliat în _______________________________________________________________________, telefon____________________________________e-mail_______________________, legitimaţie de presă/ serviciu seria______________nr._____________________elib. de _______________________________la data________________________________________________
în calitate de __________________________________(purtător de cuvânt, editor, redactor, director imagine şi PR, director, reporter, colaborator permanent etc.) şi/ sau reprezentant al canalului media/ mijl. de informare în masă etc. _______________________________________
vă rog să aprobaţi acreditarea de presă pentru prezenţa unui număr de _____________persoane (conform listei ataşate, cu datele de identificare) la activitatea publică____________________________________, desfăşurată în ____________________________________________________(locul, sediul, adresa completă), în data de ______________________________________________, între orele______________________________. Menţionez că solicit ca acreditarea să conţină acordul dvs. explicit pentru ca discuţiile de la această întrunire să fie înregistrate/ să am posibilitatea realizării de fotografii în cadrul activităţii şi ca informaţiile să fie difuzate sub forma unui material de presă, în mod direct de către canalul media/ mijl. de informare în masă reprezentat sau prin citarea acestuia ca primă sursă.
                În vederea pregătirii informării-documentării necesare participării la activitatea programată, vă rog, de asemenea, să-mi puneţi la dispoziţie, prin e-mail sau pe loc, pe suport electronic sau pe hârtie (voi face şi o solicitare verbală la registratura generală, în timpul programului de relaţii cu publicul, respectiv telefonică, în acest sens, pentru a putea avea acces mai curând la informaţiile publice), copii după următoarele documente:
____________________________________________(se poate face şi separat cerere de informaţii publice, completând un formular după modelul celui din anexele normelor metodologice).
Vă rog să-mi comunicaţi în scris şi regulamentul specific ce trebuie respectat de către reprezentanţii mass-media în cadrul activităţii programate (sosire, spaţii de acces, legitimare, invitaţi care pot/ nu pot fi intervievaţi, restricţii de difuzare imagine, drepturi de exclusivitate acordate altor canale media etc.).
Mă oblig să achit, conform legii, costurile pentru realizarea integrală a copiilor solicitate pe hârtie, dacă mi se pot pune la dispoziţie pe loc. 
                Îmi fundamentez cererea pe Legea nr. 544/ 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi HG 123/ 2002. Citez doar:
"Art. 8, al. (5)
Informaţiile de interes public solicitate verbal de către mijloacele de informare în masă vor fi comunicate, de regulă, imediat sau în cel mult 24 ore.
Art. 15
(1) Accesul mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public este garantat.
Art. 18
(1) Autorităţile publice au obligaţia să acorde fără discriminare acreditare ziariştilor şi reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă."
Cu mulţumiri,
_____________________________

Niciun comentariu: